PRP în Ginecologia Estetică și Funcțională

PRP în Ginecologia Estetică și Funcțională

PRP în Ginecologia Estetică și Funcțională

Plasma îmbogățită cu trombocite este un tratament revoluționar și promițător în medicina modernă regenerativă. Este unul din puținele terapii care are aplicații în mai multe domenii medicale: ortopedie, dermatologie, ginecologie etc și care, pe deasupra, mai este și ușor de folosit, fară reacții alergice, cu reacții adverse minime , cu contraindicații puține, costuri scăzute și rezultate foarte bune.

PRP-ul este un produs natural, obținut din sângele propriu prin centifugare care conține o concentrație crescută de trombocite și de 3-5 ori mai mulți factori de creștere că sângele integral.

Cum acționează PRP-ul?

  • Prin activarea și eliberarea factorilor de creștere din trombocite, care interacționează cu receptorii celulari și astfel inițiază semnale ce stimulează creșterea și proliferarea celulară;
  • Prin activarea celuleor stem rezultând formarea de collagen și regenerarea;
  • Are un rol cheie în procesul de vindecare, prin construcția de țesut nou și revascularizare, practic accelerând semnificativ vindecarea leziunilor până la înjumătățirea timpului de vindecare.

Indicațiile PRP-ului în ginecologia funcțională

  • Tratamente pentru disfuncția sexuală feminină. Injectarea de PRP intravaginal și intraclitoridian – așa numita “O- Shot” poate fi folosită ca tratament pentru lipsa orgasmului, dureri la contactul sexual, placere sexuală scăzută sau vaginism;
  • Sindromul Genito-Urinar asociat cu uscăciune vaginală, atrofie vulvovaginală, durere la contactul sexual;
  • Tratamentul local în Lichenul Scleros Vulvar- o boală autoimună care duce la hipotrofie vulvară și are ca simptome locale pruritul, senzația de arsură, durere la contactul sexual și scăderea calității vieții, cât și în Psoriasisul Genital poate ameliora simptomatologia și poate avea efecte benefice pentru pacientă;
  • Incontinența urinară de stress, cistita interstițială, durerea vulvară și vaginală cronică, tratamentul leziunilor genitale și al cicatricilor dureroase post operație cezariană sau epiziotomie;
  • Tratamentul ectopiei cervicale, cervicitei cronice;
  • Pentru îngroșarea endometrului și creșterea ratei de implantare la procedurile de reproducere umană asistată ca fertilizarea în vitro- se poate folosi PRP endometrial;
  • Pentru creșterea recrutării foliculilor primordiali la pacientele cu rezervă ovariană scăzută se poate practica PRP ovarian existând încă studii pentru măsurarea rezultatelor.

Indicațiile PRP-ului în ginecologia estetică

  • Rejuvenare vaginală- PRP-ul poate fi folosit singur sau în combinație cu terapii LASER sau cu RADIOFRECVENȚĂ ;
  • Rejuvenarea labiilor majore în caz de hipotonicitate, apariția cutelor, hiperpigmentării.

Terapia PRP se poate folosi cu success în combinație cu alte proceduri cum ar fi procedurile de rejuvenare vaginală și vulvară cu laser sau radiofrecvență, injectarea de toxină botulinică. Injectarea concomitentă de acid hialuronic nu este indicată.

Asocierea acestor terapii este frecvent utilizată și duce la apariția unor rezultate mai rapide și de lungă durată. De asemenea, se poate folosi în combinație cu tratamente chirurgicale cum ar fi labioplastia, vaginoplastia, colpoperineoplastia pentru grăbirea vindecării leziunilor.

Reacțiile adverse sunt minime și constau eventual în minima edemațiere sau învinețire la locul recoltării sângelui și la locul injectării.

Reacțiile alergice sunt inexistente deoarece PRP-ul este un produs autolog obținut din sângele propriu.

Contraindicații

  • Infecții genitale și anomalii de PAP test;
  • Nivele modificate ale fibrinogenului;
  • Trombocitopenie;
  • Neoplazii;
  • Diabet zaharat necontrolat;
  • Sarcina și alăptarea;
  • Boli sistemice de coagulare;
  • Sepsis.

DE REȚINUT: înainte de orice procedură vulvo-vaginală- fie că implică injectări de PRP, acid hialuronic, toxină botulinică, terapii laser sau LED sau radiofrecvență, fiecare pacientă trebuie să aibă analize ginecologice pentru depistarea infecțiilor, care să fie recente, examen PAP și ecografie transvaginală.

Concluzie

În orice moment al vieții, la orice vârstă orice femeie poate avea beneficii majore din injectarea de PRP.

PRP-ul este o metodă simplă eficientă și minim invazivă pentru obținerea unei concentrații crescute de factori de creștere autologi și a unor molecule active biologic, care au un potențial crescut de a facilita și grăbi vindecarea țesuturilor și de a promova regenerarea și rejuvenarea cu ajutorul propriilor arme și propriilor mecanisme.

articole similare