ÎNGRIJIREA PIELII PACIENȚILOR CU DERMATITĂ ATOPICĂ
Dermatita atopică este o afecțiune care evoluează în pusee, cu perioade de remisiune și recădere, motiv pentru care este foarte importantă atât prevenirea puseelor, cât și tratamentul leziunilor, atunci când apar.
În îngrijirea pielii cu dermatită atopică, pacienții trebuie să țină cont de două aspecte majore, importante în egală măsură- pe de o parte, evitarea factorilor trigger, iar pe de altă parte, tratarea propriu-zisă a leziunilor.
Cei mai importanți factori declanșatori sunt:
- utilizarea unor săpunuri sau produse de curățare dure
- transpirația excesivă
- anotimpul rece și aerul uscat
- hainele de lână
- utilizarea parfumurilor
- stresul- cauzat de boală sau reprezintă în sine un factor agravant al bolii.
Ținând cont de aceste aspecte, se recomandă o serie de măsuri generale, dar indispensabile, precum:
- băi de scurtă durată, maxim 10- 15minute și utilizarea de geluri de spălat blânde, de tip syndet sau uleiuri de duș
- aplicarea cremelor emoliente zilnic, de preferat imediat după duș, pe pielea umedă, folosind produse special concepute pentru pielea atopică
- utilizarea de comprese umede
- tăierea scurtă a unghiilor, pentru a evita suprainfectarea leziunilor în timpul gratajului
- evitarea hainelor de lână
- evitarea alergenilor, dacă au fost identificați
Tratamentul leziunilor de dermatită atopică presupune utilizarea unor preparate topice, ce conțin corticosteroizi sau inhibitori de calcineurină, recomandate de medicul dermatolog în funcție de particularitatea cazului, asociate cu antihistminice, pentru a ameliora pruritul, deseori important.
În forme severe de boală, rezistente la alte terapii, se poate apela și la tratamente sistemice, coordonate de medicul curant.
Să nu uităm, însă, că primul și cel mai important pas în îngrijirea pielii pacienților cu dermatită atopică este utilizarea zilnică a emolientelor și cel mai bun emolient este cel pe care pacientul îl folosește. (Dr. Mihaela Zaharia)