Transpirația este un proces fiziologic esențial, prin care organismul își reglează temperatura și elimină o mică parte din toxine. În mod obișnuit, transpirația apare în timpul efortului fizic, la temperaturi ridicate sau în situații emoționale intense. Există însă persoane la care transpirația apare mai frecvent și în cantitate excesivă, chiar și în repaus sau în condiții de temperatură adecvată. Această afecțiune este cunoscută sub numele de hiperhidroză. Deși nu este o patologie periculoasă pentru sănătate, transpirația excesivă poate avea un impact semnificativ asupra calității vieții. Mulți pacienți descriu disconfort constant, dificultăți în activitățile profesionale sau sociale și chiar scăderea încrederii în sine.
Din fericire, în prezent există numeroase metode de tratament care pot reduce semnificativ transpirația excesivă și pot îmbunătăți calitatea vieții pacienților. Pentru a alege însă cea mai potrivită abordare terapeutică, este esențială înțelegerea cauzelor și a mecanismelor care stau la baza acestei afecțiuni.
Cum îți dai seama ca ai hiperhidroză?
Studiile epidemiologice arată că aproximativ 3% din populație este afectată de hiperhidroză, însă prevalența reală ar putea fi mai mare deoarece mulți pacienți nu solicită un consult medical pentru această problemă.
Transpirația este produsă de glandele sudoripare, în special de glandele ecrine, care sunt distribuite pe aproape toată suprafața pielii. Aceste glande sunt controlate de sistemul nervos autonom și sunt activate atunci când organismul trebuie să se răcească. În hiperhidroză însă, aceste glande sunt stimulate excesiv, astfel încât transpirația apare chiar și atunci când nu există un motiv fiziologic clar.
Atunci când transpirația apare frecvent și în cantitate crescută la nivelul axilelor, palmelor, tălpilor sau feței, chiar și în absența unor factori declanșatori precum efortul fizic, temperaturile ridicate sau stresul emoțional, iar acest lucru determină disconfort semnificativ sau necesitatea schimbării repetate a hainelor pe parcursul zilei, este posibil să fie vorba despre hiperhidroză. Pacienții relatează frecvent pete de transpirație vizibile la nivelul hainelor, mâini permanent umede, dificultate în manipularea obiectelor, disconfort în cadrul interacțiunilor sociale. De asemenea, pe termen lung, hiperhidroza poate favoriza irtiații cutanate sau infecții bacteriene sau fungice.
În unele cazuri, transpirația excesivă este limitată la anumite zone ale corpului, situație descrisă ca hiperhidroză localizată, în timp ce în alte situații poate avea o distribuție mai largă, afectând suprafețe extinse ale pielii sau chiar întregul corp.
Tipuri de hiperhidroză
Din punct de vedere clinic, hiperhidroza este clasificată în două forme principale: hiperhidroza primară și hiperhidroza secundară.
Hiperhidroza primară
Aceasta este cea mai frecventă formă și apare fără o cauză medicală clară. Glandele sudoripare sunt normale din punct de vedere structural, iar problema pare să fie legată de modul în care sistemul nervos controlează activitatea acestora.
Caracteristicile acestei forme includ:
- debutul frecvent în copilărie sau adolescență
- afectarea anumitor zone ale corpului (palme, tălpi, axile sau față)
- prezența transpirației excesive pe o durată mai mare de 6 luni
- istoric familial prezent de hiperhidroză
- transpirație simetrică, bilaterală
- transpirație scăzută sau absentă pe parcursul somnului
Mecanismul prin care apare hiperhidroza primară
Transpirația este controlată de sistemul nervos autonom, în special de sistemul nervos simpatic.
Glandele sudoripare ecrine primesc semnale de la fibrele nervoase simpatice prin intermediul unui neurotransmițător numit acetilcolină. Acest neurotransmițător stimulează glandele sudoripare să producă transpirație.
Controlul transpirației se realizează la nivelul creierului, în special prin intermediul hipotalamusului, o structură esențială în reglarea temperaturii corporale. În hiperhidroză, apar mai multe dereglări ale acestui sistem:
- stimularea excesivă a receptorilor colinergici
- hiperactivitatea sistemului nervos simpatic
- alterarea mecanismelor centrale care reglează transpirația
Rezultatul este transmiterea unor semnale exagerate către glandele sudoripare, ceea ce duce la producerea unei cantități mari de transpirație.
Este important de menționat că, în majoritatea cazurilor, glandele sudoripare sunt normale, iar problema apare la nivelul mecanismelor care le controlează.
Hiperhidroza secundară
Hiperhidroza secundară apare ca urmare a unei alte afecțiuni sau ca efect advers al unor medicamente.
Spre deosebire de forma primară, aceasta are câteva caracteristici distincte:
- transpirația este adesea generalizată
- poate apărea și în timpul somnului
- debutul este mai frecvent la vârsta adultă
Printre cele mai frecvente cauze se numără:
- Afecțiuni endocrine– unele tulburări hormonale pot influența mecanismele de termoreglare ale organismului. De exemplu, în hipertiroidism, excesul de hormoni tiroidieni determină creșterea metabolismului și a producției de căldură în organism. Pentru a elimina această căldură suplimentară, mecanismele de termoreglare activează glandele sudoripare, ceea ce duce la transpirație excesivă. Un alt exemplu este menopauza, când scăderea nivelului de estrogen determină instabilitate la nivelul centrilor hipotalamici implicați în reglarea temperaturii corporale. Aceasta poate produce episoade de vasodilatație și senzație bruscă de căldură (bufeuri), frecvent însoțite de transpirație intensă.
- Afecțiuni neurologice– sistemul nervos autonom, în special componenta simpatică, controlează activitatea glandelor sudoripare. În anumite boli neurologice pot apărea dereglări, ceea ce determină stimularea excesivă a glandelor sudoripare și apariția transpirației abundente.
- Infecții– unele infecții sistemice pot fi însoțite de episoade de transpirație excesivă, în special atunci când sunt asociate cu febră. În timpul febrei, organismul crește temperatura corporală pentru a combate infecția, iar transpirația apare ulterior ca mecanism de răcire. În anumite infecții cronice pot apărea și transpirații nocturne.
- Medicamente– unele tratamente pot provoca transpirație excesivă ca efect advers, prin influențarea sistemului nervos autonom sau a mecanismelor implicate în termoreglare. Printre medicamentele asociate cu hiperhidroza se numără unele antidepresive, medicamente utilizate în tratamentul bolii Parkinson, analgezice sau medicamente care influențează sistemul hormonal.
În aceste situații, tratamentul vizează în primul rând identificarea și tratarea patologiei de bază.
Cum se stabilește diagnosticul de hiperhidroză?
Diagnosticul hiperhidrozei se bazează în principal pe istoricul medical și examenul clinic dermatologic.
În cadrul consultației, medicul va evalua:
- zonele afectate
- frecvența episoadelor de transpirație
- durata simptomelor
- impactul asupra calității vieții
- eventualele afecțiuni asociate sau medicamente administrate
În anumite situații pot fi utilizate și teste suplimentare pentru evaluarea transpirației, precum:
- testul cu iod și amidon (testul Minor) – se aplică o soluție de iod pe zona afectată, peste care se presară amidon. Atunci când pacientul transpiră, prin interacțiunea dintre transpirație, iod și amidon, zona afectată se va colora în albastru închis-negru. Zonele care devin foarte închise la culoare sunt cele care indică cea mai intensă transpirație.
- investigații pentru identificarea unei cauze secundare.
Tratamentul hiperhidrozei
Tratamentul hiperhidrozei depinde de severitatea simptomelor, de zonele afectate și de impactul pe care transpirația excesivă îl are asupra vieții cotidiene. În majoritatea cazurilor, abordarea terapeutică este progresivă, începând cu măsuri simple și continuând, dacă este necesar, cu tratamente medicale sau proceduri dermatologice.
Măsuri generale și igienă locală
Măsurile generale și igiena locală pot contribui la reducerea disconfortului asociat transpirației excesive, însă nu tratează cauza hiperhidrozei. Utilizarea antiperspirantelor poate diminua temporar cantitatea de transpirație, iar anumite măsuri simple pot ajuta la controlul simptomelor.
Se recomandă purtarea hainelor din fibre naturale, lejere și aerate, menținerea unei hidratări adecvate și evitarea factorilor care pot stimula transpirația, precum alimentele picante, alcoolul sau consumul excesiv de cafea.
În cazul formelor persistente sau atunci când transpirația afectează semnificativ activitățile zilnice, este indicată evaluarea dermatologică pentru stabilirea unui diagnostic corect și alegerea unui tratament medical adecvat.
Antiperspirantele pe bază de săruri de aluminiu
Prima linie de tratament în hiperhidroza ușoară sau moderată este reprezentată de antiperspirantele pe bază de săruri de aluminiu. Acestea acționează prin blocarea temporară a canalelor glandelor sudoripare, reducând astfel cantitatea de transpirație produsă.
Sunt utilizate frecvent în hiperhidroza axilară și pot fi aplicate local, de obicei seara, pe pielea uscată.
Iontoforeza
Iontoforeza este o metodă non-invazivă utilizată în special pentru hiperhidroza palmelor și tălpilor. Procedura presupune introducerea mâinilor sau picioarelor într-un recipient cu apă prin care trece un curent electric de intensitate redusă. Acest lucru determină scăderea temporară a activității glandelor sudoripare.
Pentru menținerea efectului sunt necesare ședințe repetate.
Injecțiile cu toxină botulinică
Toxina botulinică este utilizată în tratamentul formelor moderate sau severe de hiperhidroză atât axilară, cât și palmară și plantară. Aceasta acționează prin blocarea eliberării acetilcolinei la nivelul terminațiilor nervoase care stimulează glandele sudoripare, reducând astfel activitatea acestora și producția de transpirație.
Efectul tratamentului apare după câteva zile și poate dura aproximativ 6–9 luni, după care procedura poate fi repetată.
Cum decurge tratamentul cu toxina botulinică?
Procedura este minim invazivă și se realizează în cabinetul dermatologic, după evaluarea clinică a zonei afectate.
Pregătirea înaintea tratamentului
Înainte de efectuarea procedurii, zona care urmează să fie tratată este curățată și, dacă este necesar, marcată pentru a delimita aria de injectare. În anumite situații se poate aplica o cremă anestezică locală pentru a crește confortul pacientului, în special în cazul tratamentului palmar sau plantar.
De regulă, nu este necesară o pregătire specială înaintea procedurii, însă se recomandă evitarea aplicării antiperspirantelor în ziua precedentă tratamentului.
Cum se realizează procedura
Tratamentul constă în efectuarea unor microinjecții intradermice foarte fine, distribuite uniform în zona afectată. Cantitatea de toxină botulinică și distribuția injecțiilor sunt adaptate în funcție de regiunea tratată (axile, palme, tălpi) și de severitatea transpirației.
Procedura durează în general aproximativ 20–30 de minute și nu necesită perioadă de recuperare, astfel încât pacientul își poate relua activitățile obișnuite imediat după tratament.
Recomandări după procedură
După tratament se recomandă evitarea exercițiilor fizice intense, a expunerii la temperaturi ridicate și a saunei în primele 24 de ore.
Efectul nu apare imediat, ci treptat, în decurs de câteva zile, reducerea transpirației devenind evidentă în general în 3–7 zile, cu eficiență maximă după aproximativ două săptămâni. Rezultatele persistă în medie 6–9 luni, după care procedura poate fi repetată dacă este necesar.
Contraindicații și reacții adverse
Tratamentul cu toxină botulinică nu este recomandat în timpul sarcinii sau alăptării și nici în prezența unor infecții cutanate active la nivelul zonei care urmează să fie tratată. De asemenea, este contraindicat pacienților cu anumite boli neuromusculare sau celor cu alergie cunoscută la componentele preparatului.
În general, procedura este bine tolerată. Reacțiile adverse sunt rare și de intensitate redusă, putând include ușor disconfort local, eritem sau mici echimoze la locul injectării, care dispar spontan în câteva zile. Complicațiile semnificative sunt extrem de rare atunci când tratamentul este efectuat corect, de către un medic dermatolog cu experiență.
În anumite cazuri pot fi utilizate și tratamente sistemice, precum medicamentele anticolinergice orale, sau proceduri chirurgicale, cum ar fi simpatectomia toracică endoscopică. Aceste opțiuni sunt însă rezervate formelor severe de hiperhidroză care nu răspund la alte tratamente, din cauza posibilelor efecte adverse sau a caracterului invaziv al intervenției. În practica dermatologică actuală, injecțiile cu toxină botulinică reprezintă una dintre cele mai eficiente și frecvent utilizate metode de tratament pentru controlul transpirației excesive.
Referințe:
- Maazi, M., Leung, A. K., & Lam, J. M. (2025). Primary hyperhidrosis: an updated review.Drugs in context,14, 2025-3-2. https://doi.org/10.7573/dic.2025-3-2
- Lycett, M. J., & Ng, K. (2025). Hyperhidrosis: don’t sweat it.Internal medicine journal,55(10), 1626–1631. https://doi.org/10.1111/imj.70019
- Schreiner, W., Rapprich, S., Rzany, B., & Wiegering, A. (2026). Hyperhidrosis: Prevalence, Diagnosis, and Stepwise Treatment.Deutsches Arzteblatt international, (Forthcoming). https://doi.org/10.3238/arztebl.m2025.0229
- Varghese R. M. (2025). Hyperhidrosis: Diagnosis and management strategies.The Nurse practitioner,50(10), 31–36. https://doi.org/10.1097/01.NPR.0000000000000354
- Behinaein, P., Gavagan, K., Waitzman, J., Pourang, A., & Potts, G. (2025). A Review of the Etiologies and Key Clinical Features of Secondary Hyperhidrosis.American journal of clinical dermatology,26(1), 97–108. https://doi.org/10.1007/s40257-024-00908-6
