Card de fidelitate DermaBeauty

REGULAMENT PROGRAM “Card de fidelitate DermaBeauty”

 

1. ORGANIZATORUL PROGRAMULUI

Organizatorul programului “Card de fidelitate DermaBeauty” este S.C. DERMA HEALTH & BEAUTY S.R.L., înregistrată la Registrul Comerțului sub numărul J40/5473/23.04.2018, având CUI RO39225300, cu sediul  social în București, str. Maica Domnului, nr. 4,  sector 2, denumit în continuare Organizator.

Campania se va derula conform prevederilor prezentului Regulament, fiind obligatoriu pentru toți participanții.

Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica Regulamentul pe parcursul desfașurării Campaniei, având obligația de a anunța publicul în mod oficial prin afișarea pe site-ul www.dermabeauty.ro

 

2. DURATA ȘI LOCUL DE DESFĂȘURARE

Programul de fidelitate este activ din data de 12.01.2026 și are durata nedeterminată. Beneficiile programului se aplică exclusiv în cadrul cliniciilor DermaBeauty. Organizatorul S.C. DERMA HEALTH & BEAUTY S.R.L are dreptul să hotărască în orice moment încetarea programului de fidelitate.

 

3. PARTICIPANȚI ȘI CONDIȚII DE PARTICIPARE

La această campanie promoțională poate participa orice persoană fizică, de orice vârstă, cu domiciliul/reședința în România, care acceptă termenii și condițiile prezentului Regulament (denumite în continuare “Participanți”)

 

4. CONDIȚII DE ELIGIBILITATE

Pentru a se înscrie în campanie, participanții trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

  • Campania „Card de fidelitate DermaBeauty” este disponibilă tuturor participanților începând cu data de 12.01.2026, indiferent de istoricul de consum anterior acestei date;
  • Pentru a beneficia de avantajele oferite prin cardul de fidelitate, clientul trebuie să realizeze un consum inițial de minim de 2.000 lei în clinică, exclusiv sub formă de servicii prestate de către clinică;
  • Consumul de produse dermato-cosmetice nu este eligibil pentru atingerea pragului minim initial de 2.000 lei si acumularea sau aplicarea beneficiilor asociate cardului de fidelitate;
  • Achizițiile sau plățile realizate online (prin intermediul site-ului) nu sunt eligibile pentru acordarea sau acumularea de puncte de fidelitate;
  • Pentru a obține gratuit cardul de fidelitate, clientul trebuie să completeze și să semneze consimțământul electronic pentru serviciile consumate;

4. VALABILITATEA ȘI UTILIZAREA CARDULUI DE FIDELITATE

  • Pentru fiecare serviciu achiziționat în clinica DermaBeauty, participantul va recepționa 3% din valoarea acestuia sub forma de puncte;
  • Punctele acumulate în urma serviciilor achiziționate sunt valabile 365 de zile;
  • Cardul de fidelitate este valabil si poate fi utilizat doar în cadrul clinicilor DermaBeauty, numai de către posesorul său;
  • Cardul de fidelitate se va solicita la recepția clinicii și trebuie prezentat în format fizic pentru a beneficia de punctele acumulate;
  • Cardul de fidelitate nu este transmisibil și se identifică cu o serie unică pentru fiecare participant;
  • Punctele acordate prin Campania „Card de fidelitate DermaBeauty” nu se acordă / cumulează cu alte oferte active sau promoții active;
  • Punctele acumulate în cadrul ședinței curente pot fi utilizate exclusiv în cadrul următoarelor vizite în clinică, optând pentru achiziționarea serviciilor afișate în lista de prețuri și nu pot fi folosite în aceeași zi în care au fost obținute.

5. REGULI DE CALCUL PENTRU ACUMULAREA PUNCTELOR

La achiziționarea serviciilor eligibile oferite de clinică, posesorii cardului de fidelitate beneficiază de o rambursare procentuală de 3% din valoarea serviciului achiziționat. Exemplu: pentru un tratament / procedură în valoare de 2000 lei, participantul va primi sub formă de discount financiar suma de 60 lei (0.6 puncte, 3% din suma platita în clinică).

 

S.C. DERMA HEALTH & BEAUTY S.R.L. își rezervă dreptul de a dezactiva orice Card de fidelitate după o perioadă de 12 luni de neutilizare sau care a fost folosit încalcandu-se oricare dintre prevederile prezentului regulament sau ale dispozițiilor legale. În cazul în care Cardul de fidelitate este pierdut, furat, uzat sau deteriorat, acesta va putea fi înlocuit gratuit cu un nou Card de fidelitate. Reemiterea se va efectua la cererea titularului, în clinica medicala în care a fost emis, numai prin prezentarea actului de identitate în original. Valabilitatea punctelor expira dupa 12 luni de nefolosire